Primul ofițer transgender din armata SUA și soția sa, acuzați că au oferit Rusiei informații pentru a sprijini invazia din Ucraina
Primul ofițer transgender al armatei americane și soția sa anestezist au fost acuzați că au oferit Rusiei informații medicale pentru a ajuta invazia în Ucraina, conform Departamentului de Justiție american, scrie mariustucă.ro
Se pare că medicul, care este, de altfel, primul transgender din armata americană, ar fi încercat să se alăture armatei ruse, doar că i s-a spus că Rusia vrea doar persoane care au experiență de luptă, ceea ce el nu avea.
Henry și Gabrielian(ofițerul transgender și soția sa) s-au întâlnit cu o persoană despre care credeau că era asociată cu guvernul rus, dar care era un agent sub acoperire, se arată în rechizitoriu.
Cuplul i-ar fi spus agentului că ar putea transmite Rusiei dosarele medicale ale militarilor americani, ale membrilor familiei militarilor și ale altor persoane.
După ce au aranjat o întâlnire la un hotel, Gabrielian i-ar fi furnizat agentului informații medicale despre două persoane: soția unui angajat de la Office of Naval Intelligence și un veteran al Forțelor Aeriene ale SUA. Gabrielian a subliniat o problemă medicală în prima înregistrare pe care Rusia ar putea-o exploata, a spus Departamentul de Justiție.
(Jamie Lee Henry)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden Vladimir Putin
Subiecte: Conflictul din Ucraina Război Ucraina
Organizații: Administrația de la Kremlin Armata SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)