Pro Sport: Manifestanţi PLĂTIŢI, infiltraţi printre protestatarii din București
După două zile în care protestele din centrul Bucureştiului s-au desfăşurat fără evenimente majore, în ciuda numărului tot mai mare de oameni, se pare că situaţia ar putea să se schimbe. Într-un anunţ făcut public azi, suporterii Stelei susţin că au fost plătiţi oameni care vor încerca să provoace probleme în mulţime, iar vina va fi dată ulterior pe suporteri, scrie prosport.ro.
”Am aflat din surse sigure că au fost plătite anumite persoane care să agite spiritele în seara asta la Universitate. Mare ATENŢIE, vina va fi dată pe suporteri, totul pentru a distruge acest protest. Fiţi uniţi, nu răspundeţi la provocări şi înţelegeţi că suporterii au fost şi în ultimele două zile în stradă şi nu s-a întâmplat nimic”, anunţă Peluza SUD Steaua pe un cont de facebook.
Galeriile principalelor echipe bucureştene, Steaua şi Dinamo, şi-au făcut apariţia în fiecare dintre cele două seri consecutive de protest. Chiar dacă au ieşit în evidenţă prin mesajele scandate, unele cu rădăcini de pe stadioanele de fotbal, aceştia nu au provocat niciun fel de incident violent şi s-au comportat exemplar şi faţă de reprezentanţii Jandarmeriei, precizează ProSport.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Proteste București
Organizații: FC Steaua (FCSB)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)