ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Profesorul Vasile Astărăstoae, fostul președinte al Colegiul Medicilor, a comentat, marți seara, la ”Marius Tucă Show”, la Aleph News, primul an de panemie, cum au gestionat-o autoritățile și despre campania de vaccinare. Profesorul Astărăstoae a declarat cu această ocazie că nu se va vaccina și a explicat de ce. 

„Nu mă voi vaccina. Eu nu dau sfaturi. Eu m-am bătut pentru ca să fie respectată autonomia pacientului, cu consimțământ informat, nu obligatoriu. Când acest consimțământ informat nu e cu totul informat e cu totul altceva. În acest moment, consimțământul a devenit un mijloc de protecție petru medici. Aștept, dacă va fi nevoie să mă vaccinez, chiar și prin această tehnlogie ARN, deși nu am încredere în ea, aștept acele vaccinuri care o să apară de la Johnson& Johnson, Sanofi sau SmithKline, care lucrează fără grabă pentru a respecta toate fazele unui vaccin”, a spus profesorul Astărăstoae.
 
Care a adăugat:

„Am văzut o chestiune foarte gravă pe care unii au aplaudat-o: că cei care nu se vaccinează comit o infracțiune. Aceasta este o boală nouă, și inclusiv cu vaccinurile există unele semne de întrebare. În luna noiembrie, erau 34 de vaccinuri care se lucrau, unele în faza întîia, altele în a doua și 14 în a treia. Dintre care zece cu această nouă tehnologie cu ARn mesager. În aceste condiții există niște semne de întrebare cu privire la eficiență, mai ales cu privire la efectele pe termen lung. Toate vaccinurile puse pe piață sunt cu aprobare condiționată și sunt trecute la FDA și EMA la faza 3. Adică, persoanele care sunt vaccinate, timp de doi ani, trebuie să fie monitorizate, cu efectele secundare urmărite. Persoanele care nu se vaccinează nu înseamnă că sunt infractori. Sunt persoane care sunt prudente. Nu sunt anti-vacciniști. Mai ales că legea nu obligă. Italia si Spania au vrut să introducă obligativitatea, dar nu au putut pentru că există Convenția de la Oviedo, care spune că în cercetare trebuie să existe consimțământul informat”.
 
 
Medicul ieșean consideră că este o ipocrizie ca cei care se vaccinează să spună că o fac pentru a-i proteja pe alții. ”De fapt, noi ne vaccinăm să ne protejăm pe noi. Ori să nu facem boala, ori să facem o formă ușoară. Până acum, așa cum spune OMS, cei care s-au vaccinat pot să transmită virusul”, a subliniat profesorul Astărăstoae.

După aproape un an de la declanșarea pandemiei, medicul ieșean consideră că nu știm nici mai mult nici mai puțin decât anul trecut despre covid-19. Și că, în ciuda tuturor măsurilor luate de autoritățile din toată lumea, pandemia nu a dispărut.

„Nu înțeleg de ce această pandemie e abordată altfel decât altele și de ce s-a creat această isterie. Au apărut sute de studii științifice care se bat cap în cap. Vedem cum rigoarea științifică e lăsată deoparte și se merge pe ideologie. Se merge pe aceleași rezultate, deși se vede că pandemia nu a dispărut. Autoritățile din întreaga lume, cu mici excepții, s-au comportat în mod irațional”, a spus profesorul Astărăstoae.

Despre campania de vaccinare, medicul spune că vor fi dificultăți, pentru că e foarte greu de administrat acest vaccin. ”Nu știu dacă autoritățile au logistica necesară. Și nici dacă se va realiza în acest mod imunitatea de turmă. Studiile arată că, deocamdată, imunitatea e cam de 6 luni. Deci, unii se pot reinfecta”.