Proiect de lege privind obligativitatea intonării imnului național în competițiile sportive
Un proiect de lege care prevede că imnul național se intonează pe stadioane și alte baze sportive cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale de nivel național, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă, a fost depus de parlamentari PSD, în această săptămână, la Camera Deputaților.
Intonarea imnului național va fi obligatorie pe stadioane și baze sportive, cu ocazia ”competițiilor sportive oficiale, de nivel național, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă”, potrivit unui proiect de lege inițiat de liderii PSD, transmite Mediafax.
Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Senat, și este susținut de liderul partidului, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, liderul grupului senatorilor PSD, Mihai Fifor, liderul deputaților PSD, Florin Pâslaru, șeful PSD București, Gabriela Firea, și deputații Florin Iordache, Marian Neacșu.
Potrivit expunerii de motive, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a solicitat Parlamentului amendarea legii privind arborarea drapelului, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României. Astfel, inițiatorii au considerat că este necesară impunerea unor „măsuri chiar simbolice dar puternice” privind obligativitatea intonării imnului național.
„Considerând că, uneori, măsuri chiar simbolice dar puternice, se impun, vă înaintăm spre dezbatere și aprobare prezenta propunere legislativă care are ca obiect de reglementare lărgirea cadrului vizând obigativitatea intonării imnului național. Prezenta completare a legislației are drept scop să contribuie la întărirea sentimentului competitorilor sportivi de orice vârstă de apartenența la un mediu sigur, protector, lipsit de discriminări sau tensiuni sociale – statul român”, potrivit expunerii de motive.
Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, declarat la jumătatea lunii ianuarie că legislația nu permite intonarea imnului național înaintea competițiilor interne, astfel că FR Baschet a încălcat legea când a introdus în propriul regulament obligativitatea intonării acestuia înaintea meciurilor din ligile naționale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Subiecte: Imnul Național Proiect de lege
Organizații: Camera Deputaţilor Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)