Protecția Copilului din Norvegia, prima reacție în cazul Bodnariu
Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet, face primele declarații publice în cazul familiei Bodnariu. Norvegienii susțin că nu motivele religioase ar fi stat la baza luării celor cinci copii de lângă părinți și că legislația țării se bazează "pe interesul copilului".
Într-un interviu acordat Ziare.com., Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet, a transmis că, "potrivit prevederilor legale (Norwegian Children's Act), motivele religioase nu pot sta la baza plasarii un custodie a unui copil".
"Legislația norvegiană se bazează pe interesul copilului. Convenția pe Drepturile Copilului este cel mai răspândit tratat pentru drepturile umane ratificat din istorie, și Norvegia a ratificat Conventia in 1991.
Cazurile de protecție a copilului trebuie rezolvate în concordanță cu legislația norvegiană. Norvegia are încorporată în legile sale Convenția ONU privind drepturile Copilului. Convenția ONU subliniază că statul în care se află copilul are datoria de a proteja copilul în concordanță cu legislația națională. Actul norvegian pentru protecția copilului (CWA) subliniază această responsabilitate. (...) CWA se aplică tuturor copiilor din Norvegia, indiferent de statutul lor rezidențial, de naționalitate sau de cetățenie", precizează reprezentanții norvegienii de la Barnevernet pentru ziare.com.
Instituția susține, de asemenea, că un copil nu va fi separat de familie dacă părinții iau măsuri voluntare ce „pot oferi condiții satisfăcătoare pentru copil”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Marius Bodnariu
Locații: Norvegia
Subiecte: Cazul familiei Bodnariu
Organizații: Barnevernet
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)