Reacția MAE: Videoclipul Ambasadei Rusiei „promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilaterale”
Ministerul Afacerilor Externe a dat publicității un comunicat de presă cu precizări referitoare la donația făcută de Ambasada Federației Ruse în campania privind subscripția publică națională pentru achiziția operei „Cumințenia Pământului” a sculptorului Constantin Brâncuși.
„Apreciem contribuția Ambasadei Federației Ruse la recuperarea patrimoniului național românesc și o încurajăm să continue această abordare. Totodată, încurajăm susținerea campaniei de către orice actor public sau privat, în spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului român”, spun autoritățile române.
Care însă adaugă apoi: „Pare însă mai puțin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federației Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilaterale. Aceasta cu atât mai mult, cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsura să se pronunțe este Comisia comună de istorici româno-rusă al cărei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care țin de istorie, în vederea consolidării încrederii reciproce.
Pentru informații legate de campania oficială derulată de Ministerul Culturii, vă invităm să vizitați pagina de internet www.brancusiealmeu.ro”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)