ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Coreea de Sud se confruntă cu un număr record de infectări și decese de COVID-19, informează New York Post.

Agenția coreeană de control și prevenire a bolilor (KDCA) a declarat sâmbătă că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5.352 de cazuri noi de COVID și 70 de decese, fiecare dintre acestea reprezentând un record pentru țară în această epidemie care durează de aproape doi ani.

Numărul total al deceselor cauzate de COVID în Coreea de Sud se ridică acum la 3.809, în timp ce numărul de cazuri noi zilnice a depășit 5.000 de trei ori în această săptămână.
 
Această evoluție îngrijorătoare are loc în ciuda unei rate ridicate de vaccinare și a conformării cetățenilor la măsura de purtare a măștii.
 
Coreea de Sud se laudă cu o rată de vaccinare de aproximativ 83%, administrând până în prezent cel puțin 85.881.055 de doze de vaccinuri COVID, potrivit Reuters, care citează date ale Ministerului Sănătății din această țară.
 
Măștile au fost obligatorii în jurul capitalei Seul în cea mai mare parte a anului, iar un sondaj Gallup realizat recent a arătat că 27% dintre sud-coreeni intenționează să poarte mască pe termen nelimitat, chiar dacă amenințarea COVID se diminuează.
 
Pe fondul numărului tot mai mare de decese și a apariției variantei Omicron, autoritățile sud-coreene impun noi restricții.
 
Adunările de șapte sau mai multe persoane vor fi interzise în Seul și în comunitățile din jur începând de săptămâna viitoare, transmite AP.
 
În plus, Coreea de Sud va cere ca toți vizitatorii internaționali care sosesc în următoarele două săptămâni să stea în carantină timp de cel puțin 10 zile și a interzis intrarea în țară a călătorilor străini veniți din nouă țări africane, care se consideră a fi la originea variantei Omicron.
 
Coreea de Sud se află pe locul 8 în topul celor mai vaccinate țări: