ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



ACTUALIZARE 21 20 Peste 400 de persoane decedate în urma unui cutremur de 7,5 grade pe scara Richter, victimele fiind preluate cu o morgă mobilă și duse la IML pentru identificare, este scenariul în cadrul exercițiului național "Seism 2018".

Potrivit simulării, autoritățile se pregătesc de ce este mai rău în urma unui asemenea cutremur: 1.000 de victime, dintre care peste 400 sunt decedate, 200 de clădiri prăbușite, 800 de clădiri afectate grav, peste 1.200 de imobile afectate mediu.

Conform scenariului, la București este folosită o morgă mobilă pentru preluarea decedaților din trei locații - Academia de Poliție, sediul Academiei Române de pe Calea 13 Septembrie și Industria Iutei din sectorul 5, unde au fost amplasate spitale mobile.

După preluare, persoanele decedate sunt transportate la IML pentru identificare și efectuarea necropsiei.
 
ACTUALIZARE 19:00 Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunțat că sâmbătă, în cadrul exercițiului național "Seism 2018", a fost propusă instituirea stării de urgență, ce urmează a fi supusă spre aprobare președintelui României.

"În cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, am solicitat - și a fost aprobată de doamna prim-ministru - trimiterea către președintele României solicitarea de instituire a stării de urgență, care este necesară (...) pentru a putea interveni corect și pentru a putea stabili toate măsurile sau implementa toate măsurile care sunt necesare pentru noi. Astfel, cererea a plecat către Președinție și așteptăm emiterea decretului prezidențial pentru instituirea stării de urgență pentru o durată de 15 zile", a declarat Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de la Ciolpani.

Totodată, Arafat a precizat că la Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență s-a stabilit că se va apela la sprijin internațional. "Lucru pe care l-am făcut din timp. Am pus în prealertă și Mecanismul de protecție civilă european, precum și Centrul pentru răspuns la dezastre al NATO, iar doamna prim-ministru a validat aceste cereri, în cadrul Comitetului, urmând să primim ofertele din partea țărilor care au primit solicitarea noastră", a mai afirmat Raed Arafat. 

La câteva ore după declanșarea #ExercițiuSeism2018, secretarul de stat Raed Arafat a cerut populației să nu intre în panică. "Nu avem informații când apare un cutremur. Rugămintea (...) către populație este ca nimeni să nu se panicheze că noi facem exercițiile acestea (...) Avem informația pe care toți o știm, cândva poate să apară ceva, iar Bucureștiul este o zonă care este supusă riscului seismic. Deci faptul că facem exerciții trebuie să fie un lucru îmbucurător (...) Vreau să îi asigur pe toți că faptul că facem un exercițiu nu înseamnă că mâine va fi un cutremur", a declarat Raed Arafat, citat de Agerpres.

"În 2016, am făcut un exercițiu (...), am identificat câteva lucruri pe care le-am corectat, acum este un exercițiu care are și o componentă internațională, ne va învăța cum să corelăm cu echipele internaționale care vin (...) Amploarea exercițiului este mult mai mare decât (...) a fost vreun exercițiu până acum (...) La nivelul Uniunii Europene, colegii de la Comisia Europeană consideră că este cel mai mare exercițiu, care implică și activități de intervenție medicală și pacienți și răniți, de vreo 20 de ani până acum", a spus Raed Arafat.

"Este un moment să recapituleze sfaturile care sunt date, cum să reacționeze în cazul unui cutremur, să intre pe aplicația Departamentului (pentru situații de urgență, n.r.) (...) sau pe portalul fiipregătit.ro și să verifice filmele și indicațiile (...) Și pentru populație acest exercițiu poate să ajute la o recapitulare a modului de reacție", a subliniat Arafat. De asemenea, el a afirmat că acest exercițiu este corelat cu realitatea. "Știm cu toții că Centrul vechi este o vulnerabilitate mai mare în București (...) Scenariul este bazat pe lucruri care sunt corelate cu realitatea. Unele lucruri poate că sunt puse (în exercițiu, n.r.) pentru a face scenariul mai dificil", a avertizat oficialul român.
 
Stirea ințială
 
Începând cu ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national „SEISM 2018”, cel mai mare exercițiu seismic din România, din ultimii 20 de ani. 

Este cea mai amplă simulare de intervenție în caz de seism major care are loc în Uniunea Europeană în ultimele două decenii.

Este testată reacția autorităților și a populației în cazul unui cutremur de 7,5 pe scara Richter, în urma căruia au murit peste 1000 de persoane.

Exercițiul national „SEISM 2018” constă în punerea în aplicarea a Concepției naționale de răspuns post-seism.

Conform scenariului, a avut loc un cutremur de 7.5 grade pe scara Richter, care poate fi urmat de mai multe replici.
Au fost alertate toate unitățile subordonate ale IGSU, iar mai multe echipaje de pompieri din țară se deplasează spre Capitală.

La Ciolpani a fost activat Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

În acest context, la ora 10.30 la sediul Ministerului Afacerilor Interne, va avea loc o conferință de presă, ce va fi susținută de către secretarul de stat, dr. Raed Arafat.

Exercițiul va dura până în data de 18 octombrie. Este un exercițiu internațional, la care participă 26 de state. Timp de cinci zile vor fi simulate diverse situații, atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Exercițiul se desfășoară în București, dar și în marile centre universitare. Totul se va petrece ca într-o situație reală: vor fi scoși răniți dintre dărâmături, mașinile de intervenție vor circula cu girofar, vor veni aeronave militare din alte state pentru a ajuta la transportul răniților.

Vor fi prezenți observatori de la Comisia Europeană, de la structura de specialitate din SUA, de la OMS și de la NATO, plus foarte multa presa străină.