SRI a pus în funcțiune un sistem prin care va supravehgea modul de cheltuire a banilor publici și averile obținute dubios
Serviciul Român de Informații (SRI) a pus în funcțiune un sistemul IT prin care poate controla modul de cheltuire a banilor în instituții publice, dar și cât de cinstiți sunt patronii care au mai multe firme sau angajații care au bani mai mulți decât cei pe care-i declară.
Sistemul ar trebui să poată identifica rapid și firmele ai căror acționari sau administratori figurează la mai multe societăți și au cazier judiciar, precum și persoanele fizice în cazul cărora sunt neconcordanțe între venitul declarat și clădirile, terenul sau mașinile cumpărate, scrie profit.ro.
”Sistemul respectiv are ca scop dezvoltarea funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică, prevenirea fraudei și abuzurilor și creșterea eficienței în actul guvernamental” potrivit unei informări transmise de Sreviciul Român de Informații.
Contractul a fost estimat la 114,46 milioane de lei, fără TVA, și a fost atribuit pentru 95,4 milioane de lei, fără TVA, conform datelor publicate pe SEAP
Pe lângă ”scanarea” atentă a procesului de cheltuire a banului public, noul sistem IT va putea obține informații rapide despre societățile comerciale și despre acționarii firmelor care lucrează cu statul inclusiv în cazul rambursărilor de TVA.
SRI a fost acuzat în 2016 de câteva ONG-uri că dezvoltă un sistem IT prin care ar vrea să copieze baze de date ale mai multor instituții publice pentru a dezvolta un adevărat sistem Big Brother.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Subiecte: bani publici
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)