Sală de operație nouă la Spitalul 'Cantacuzino': O româncă din Marea Britanie a donat 400.000 de euro
Spitalul clinic "Dr. Ioan Cantacuzino", una dintre cele 19 instituții medicale din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), are începând de luni o sală de operație complet nouă în cadrul secției de Chirurgie generală.
Potrivit unui comunicat de presă al ASSMB, una dintre cele patru săli de operație a fost complet reabilitată în urma unei donații, în valoare de 400.000 de euro, făcute de Sanda Cârciog-Rizescu, româncă stabilită în Marea Britanie de peste 30 de ani.
Din aceeași donație, secția de Neonatologie a spitalului a fost dotată cu șase echipamente medicale moderne pentru îngrijirea nou-născuților.
„Aparatura din blocul operator al secției de Chirurgie este de ultimă generație și a fost achiziționată din fondurile Primăriei Municipiului București. Din această săptămână, medicii sunt pregătiți să opereze în condiții moderne. Celelalte trei săli de operație din secția de Chirurgie generală vor fi reabilitate și ele în perioada următoare. În acest sens, Consiliul General al Municipiului București, prin ASSMB, a alocat în 2017 un buget de 150.000 de lei, necesar studiului de fezabilitate. Donația de la Spitalul clinic 'Dr. Ioan Cantacuzino' a fost realizată prin intermediul domnului Ion Balș, executorul testamentar al doamnei Sanda Cârciog-Rizescu”, se precizează în comunicat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Spitalele din România
Organizații: Maternitatea Cantacuzino
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)