Serviciul de Ambulanță Filantropia Ortodoxă, singurul serviciu de Ambulanță autorizat de Ministerul Sănătății din Patriarhia Română, efectuează activități de transport sanitar neasistat. Sute de mii de kilometri pe an pentru bolnavii din județ
Asociatia Filantropia Ortodoxă Bistrița Năsăud, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a inaugurat in urma cu 5 ani un serviciu privat de ambulanță. Acesta se adresează pacienților care nu se află în stare critică, dar care nu se pot deplasa pentru tratament.
Potrivit Radio Renașterea, Serviciul de Ambulanță Filantropia Ortodoxă, singurul serviciu de Ambulanță autorizat de Ministerul Sănătății din Patriarhia Română, efectuează activități de transport sanitar neasistat, adică transportul pacienților care nu se află în stare critică și nu necesită monitorizare și îngrijiri medicale speciale pe durata transportului. Pentru cei asigurați, dar și pentru cazurile sociale, serviciile de transport sunt gratuite. Anul trecut serviciul de ambulanță a parcurs peste 70 de mii de kilometri și a venit în ajutorul a 400 de pacienți. Anual sunt transportați în jur de 350- 400 de pacienți și parcurși peste 50.000 km. Din anul 2015 au fost transportați 1314 pacienți și 197.749 km. parcurși.
Unul dintre cele mai recente proiecte din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” este serviciul de transport al pacienților hemodializați. Mașinile Asociației parcurg întregul județ și trasportă zilnic circa 30 de pacienți de la domiciliu până la Spitalul de Urgență din Bistrița pentru a urma tratamentul fără de care viața lor ar fi pusă în pericol. Anul trecut au fost parcurși peste 270 de mii de km în sprijinul persoanelor dependente de dializă.
Pentru transportul pacienților dializați s-a încheiat un contract cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița prin care se transportă zilnic, de pe raza întregului județ 33 de pacienți.
Mașinile Filantropia Ortodoxă parcurg în fiecare zi întregul județ, purtând sigla Filantropia Ortodoxă și Sfânta Cruce, trasportând pacienții de la domiciliu până la Spitalul de Urgență Bistrița și retur, de luni până sâmbătă, inclusiv în sărbătorile legale.
În anul 2019 au fost parcurși 271.259 km, iar de la începerea activității, luna iulie 2018, s-au parcurs 400.795 km. (Pr. Dr. Marius Pintican, Președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud)
Citiți textul integral AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)