ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Miercuri, 24 februarie 2021, începând cu ora 11:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade-Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române a avut loc o sesiune comemorativă dedicată regretatului academician Alexandru Surdu, care la această dată ar fi împlinit 83 de ani, scrie Daniela Șontică în Ziarul Lumina. Evenimentul, organizat de Biblioteca Academiei Române în colaborare cu Asociația Culturală ANCE Europe, a fost precedat de o slujbă de pomenire.

Dintre vorbitori, prof. univ. Manuela Cernat, vice­președinte al Société Européenne de Culture, a rostit, la rândul său, cuvinte frumoase despre regretatul om de cultură, numindu-l, printre altele „un cavaler al Ortodoxiei”, considerând că a avut vocația unui adevărat constructor: de instituții, de redacții, de oameni.

În cadrul sesiunii a avut loc proiecția în premieră a peliculei „Junele sihastru”, un film omagial tip eseu (video mai jos, filmat de un participant din sala). Filmul a fost conceput la inițiativa Biancăi Beatrice Michi, fostă studentă a academicianului la Facultatea de Filosofie a Univer­sității București și actuală doctorandă a Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădules­cu-Motru”. Scenariul a avut suportul științific al academicianului și a fost realizat de Cristian Radu Nema, doctor în cinematografie și media, colaborator al institutului amintit.

Întreaga sesiune omagială a relevat ideea că Alexandru Surdu a considerat și a trăit sub imperiul ideii că filosofia este o sărbătoare a spiritului, l-au definit dragostea de cunoaștere, credința sa puternică, generozitatea față de cei din jur.

Alexandru Surdu (24 februarie 1938 - 11 decembrie 2020) a fost profesor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București în perioada 1992-2007, unde a predat filosofie modernă și filosofie contemporană. În 1993, a devenit membru titular al Academiei Române și președinte al Secției de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie a Academiei Române. Din 1997, a fost directorul Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. A scris peste 700 de studii și articole.

ActiveNews a publicat mai multe materiale In Memoriam Profesorul Alexandru Surdu, dintre care unele semnate de profesorul Ilie Bădescu, pe care le puteți găsi AICI. VIDEO Junele Sihastru: