Soarta Institutului Cantacuzino, la mâna Bruxelles-ului. Guvernul cere acordul CE pentru ștergerea datoriilor
Institutul Cantacuzino din București ar putea fi salvat. Numai dacă Bruxelles-ul va răspunde pozitiv cererii trimise Comisiei Europene de către Guvern, în care se cere acordul pentru ștergerea datoriilor institutului.
Comisia Europeană urmează să spună dacă este de acord cu acordarea unui ajutor de stat Institutului Cantacuzino, prin ştergerea tuturor datoriilor. Anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a menționat că trebuie elaborat şi un plan astfel încât institutul să nu mai acumuleze datorii după acest moment.
"În primul rând ştergem toate datoriile şi pornim de la un moment T0. Important este să avem şi un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii şi să poată să fie pus în funcţiune şi să-şi exercite rolul absolut strategic şi naţional şi de mândrie, până la urmă, naţională pe care-l are Cantacuzino. Important e că ştergem datoriile", a anunţat miercuri Victor Ponta.
Ajutorul de stat va consta dintr-un împrumut de 35 milioane lei şi în anularea obligaţiilor fiscale administrate de ANAF, cu excepţia celor principale cu reţinere la sursă.
Ajutorul de stat va fi acordat pe o perioadă de 6 luni, interval în care Institutul Cantacuzino va fi obligat să prezinte un plan de restructurare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Persoane: Victor Ponta
Locații: București
Organizații: Comisia Europeana Guvernul României Institutul Cantacuzino
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)