Soția ambasadorului Rusiei în România a murit subit în București. Femeia a suferit un atac de cord
Soția ambasadorului Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, a murit marți dimineața, pe fondul unor probleme medicale, la reședința oficială din București, informează Știripesurse.
Potrivit unor surse oficiale, echipajele de prim-ajutor au fost solicitate marți dimineața la reședința ambasadorului Rusiei la București.
Soția acestuia acuza o stare de rău. Femeia a fost găsită în șoc cardio-respirator, ulterior fiind pronunțat decesul în jurul orei 5.
Soția lui Kuzmin avea probleme de sănătate.
Potrivit surselor oficiale, deocamdată nu s-a solicitat ajutorul autorităților române, care nu au jurisdicție pe teritoriul ambasadei.
Se pare ca femeia a suferit un atac de cord.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
Cel mai important specialist oncolog din Japonia: Vaccinurile Covid sunt vinovate de explozia de Turbo-Cancere
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Valeri Kuzmin
Locații: București
Subiecte: infarct
Organizații: Ambasada Rusiei la București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)