ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 pot beneficia, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, informează Agerpres

Prevederea se aplică angajaților din sistemul public și privat, cadrelor militare, soldaților și gradaților profesioniști, precum și elevilor sau studenților, care primesc o zi de scutire de la ore sau cursuri. Pentru aceștia din urmă nu e nici o grabă să se vaccineze în vacanță! Mai mult, pentru ca pomana să fie completă, primește zi liberă și un părinte al elevului minor vaccinat sau însoțitorul persoanei cu dizabilități care se vaccinează până la vârsta de 26 de ani. După cum ActiveNews a arătat anterior, vaccinarea minorilor este inutilă și periculoasă, iar în cazul tinerilor, riscul de reacții adverse grave este invers proporțional cu vârsta: altfel spus, cu cât vârsta e mai mică, riscurile sunt mai mari. Merită expunerea la reacții adverse grave/mortale pentru o singură zi de odihnă? Fiecare trebuie să-și răspundă la această întrebare după cum îi dictează conștiința.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și gradaților profesioniști”, prevede actul normativ.

Solicitarea zilei libere se face în baza adeverinței de vaccinare.

„Beneficiază de aceste drepturi și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum și al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități”, mai stipulează legea.

Aceste dispoziții nu se aplică în situația în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

„Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajații au obligația de a informa angajatorul cu privire la opțiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiții optime a funcționării activității acestuia”, mai prevede actul normativ.

Acesta vizează completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.