Surse din Guvern: Ucraina NU a notificat oficial România despre lucrările de adâncire pe Canalul Bîstroe: S-au folosit de situația de conflict ca acoperire pentru a efectua lucrări fără acordul părții române
Surse guvernamentale susțin că Ministerul Transporturilor nu a fost notificat oficial de partea ucraineană despre lucrările de adâncire pe Canalul Bâstroe, în contextul în care Ucraina afirmă că ar fi avut undă verde atât de la Bruxelles, cât și de la București, scrie Știripesurse.
Ucrainenii au susținut oficial (în comunicatul inițial al Ambasadei) că ei fac doar lucrări de întreținere, adică menținerea șenalului navigabil până la limita de 4,2 m la care au voie să circule statele riverane Ucraina și România.
În realitate, după cum au admis ulterior chiar cei de la Ministerul Infrastructurii ucrainean, lucrările au fost de investiție, prin adâncirea la aproximativ 7 metri.
„Ucraina a început lucrările fără să aștepte punctul de vedere al părții române, fără a respecta convențiile internaționale și nu se știe exact când a lucrările pe Canalul Bâstroe, dar este cert că partea ucraineană a avut intenția de a demara acest proiect încă înainte să înceapă războiul cu Rusia. Putem să presupunem că Ucraina a folosit situația de conflict ca acoperire pentru a efectua lucrări fără acordul părții române. Sub pretextul necesității de a exporta grâne, ca urmare a conflictului cu Rusia, Ucraina a cerut României (prin excepție de la acordurile internaționale și bilaterale) să permită tranzitarea canalului Bâstroe de nave cu pavilion al unor state terțe. Acesta a reprezentat un prim pas pentru începerea dragajelor pe canalul Bâstroe. Una din navele de dragaj are pavilion Tanzania, navă care derulează lucrări și în prezent”, spun surse guvernamentale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Bogdan Aurescu
Locații: Canalul Bîstroe
Organizații: Ministerul Transporturilor
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)