TRAGEDIA UNEI MAME: Afectată de CHEAGURI DE SÂNGE după vaccinarea cu serul ARNm de la Pfizer, brazilianca Cícera Santos s-a ales cu UN PICIOR AMPUTAT la vârsta de numai 39 de ani. FOTO/VIDEO
O soție, mamă a doi copii și analist de credite, în vârstă de 39 de ani, își acceptă cu greu „noua normalitate” după ce a rămas fără piciorul stâng, ca urmare a unei tromboze venoase profunde provocate de serul experimental Covid produs de Pfizer, iar acum încearcă să-i avertizeze pe alții cu privire la ceea ce este acum o reacție adversă frecventă la injecțiile experimentale, arată The Covid Blog.
Cícera Santos, pe numele său complet Raimunda Cícera Alves do Santos, a făcut prima doză de Pfizer pe 25 august 2021, potrivit paginii sale de Instagram. Nu este clar dacă vaccinarea i-a fost impusă de angajator, dar în fotografia de la momentul administrării injecției pare să poarte o uniformă de lucru.
Do Santos nu a postat această fotografie pe 25 august, când a făcut vaccinul, ci doar pe pe 15 octombrie. Apoi, pe 21 octombrie, și-a spus/scris întreaga poveste.
Ea a relatat într-o postare că, în ziua respectivă (25 august), a simțit durere la locul injectării. Trei zile mai târziu, pe 28 august, a observat că piciorul stâng a început să i se umfle. Pe 2 septembrie, aceasta a acuzat dureri de stomac foarte puternice și dureri atroce în piciorul stâng. În aceeași zi, a mers la Spitalul Araguatins, dar medicii nu au putut să-și dea seama despre ce era vorba. I-au dat calmante și au trimis-o la un spital din Augustinópolis. Medicii de-acolo i-au administrat morfină și anticoagulante. Piciorul ei stâng era umflat și începuse să se învinețească. Pe 3 septembrie, i-au făcut o ecografie.
Ultrasunetele au scos la iveală o tromboză venoasă la piciorul stâng. Cicera Santos a fost transferată la un alt spital din Araguaína, unde medicii au încercat să îi îndepărteze cheagurile de sânge, dar piciorul femeii era complet mort, iar cangrena se agrava de la o oră la alta.
„I-am rugat să nu mi-l amputeze pentru că nu voiam să-mi pierd piciorul și credeam că mai am o șansă de a mă vindeca fără a fi nevoie de amputare”, a scris ea.
Dar, pe 6 septembrie, medicii i-au spus că nu mai există nicio modalitate de a-i salva piciorul. Erau nevoiți să îi amputeze piciorul de la genunchi în jos. Operația de amputare a avut loc pe 9 septembrie. VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Cícera Santos
Locații: Brazilia
Subiecte: cheaguri de sânge Covid-19 operații chirurgicale reacție adversă vaccin tromboză vaccin COVID-19 Vaccinuri periculoase
Organizații: Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)