Toni Greblă, fostul judecător al Curții Constituționale, a fost achitat de ÎCCJ
Fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat vineri în dosarul în care a fost acuzat de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații. Decizia nu este definitivă.
Toni Greblă fusese trimis în judecată de DNA în septembrie 2015. Vineri, după mai multe amânări, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să-l achite pe fostul judecător al Curții Constituționale pentru toate infracțiunile de care îl acuzau procurorii: de fals în declarații în formă continuată, trafic de influență, coordonarea unui grup infracțional și operațiuni economice incompatibile cu funcția.
Procurorii DNA ceruseră la ultimul termen închisoare cu executare pentru fostul senator și judecător CCR. Avocata fostului senator a solicitat eliminarea de la dosar a tuturor probelor fizice, adică a interceptărilor, invocând o decizie a CCR cu nr. 22/2018, potrivit căreia tot ceeea ce se dovedește a fi ilegal în rechizitoriu să fie scos din procese, potrivit Mediafax.
Procurorii arată în actul de inculpare că în perioada 2010-2015 Toni Greblă, care a deținut succesiv funcția de senator și judecător la CCR, ar fi pretins de la omul de afaceri Ion Bîrcină folosease necuvenite constând în asigurarea unui autoturism în valoare de 56.000 de euro și folosirea gratuită a unui telefon înregistrat pe o firmă.
De asemenea, notează procurorii DNA, în octombrie 2012, acesta ar fi fost susținut în campania electorală cu lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale în valoare de 9.000 de lei.
În schimb Greblă i-ar fi promis finului său Bîrcină că va interveni și determina diferiți funcționari publici să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.
În același dosar, sunt judecați și omul de afaceri Ion Bîrcină, Mihai Prundianu, administrator al unei firme, Gheorghe Grecu și Victor Dolghi.
După ce a aflat sentința de achitare în primă instanță în dosarul în care au fost făcute percheziții la fermele de struți, Toni Greblă afirmat că decizia arată că magistrații au judecat după probe, nu după faptul că a fost stabilită o țintă în persoana sa. „Soluția era, după părerea mea, cea firească, iar judecătorii dovedesc tot mai mult că judecă după probele de la dosar, după faptele comise de oameni și nu după ținte stabilite pe traseul SRI- DNA. După o activitate de 35 de ani am fost nevoit să întrerup orice activitate pentru că mi-au spus să nu iau legătura cu nimeni”, a declarat Toni Greblă, la Antena 3.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Toni Greblă
Locații: București
Subiecte: Abuz în serviciu fals in declaratii
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR) DNA ICCJ
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)