Tudorel Toader: Ce face președintele este cel mai periculos precedent pentru statul de drept
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a comentat miercuri pasivitatea președintelui Iohannis, care afirma cu o zi in urmă că nu se grăbește cu revocarea șefei DNA. Mai mult, șeful statului, sfidând decizia CCR, a propus dezbateri publice și chiar organizarea unui referendum care să clarifice semnele de întrebare ridicate de motivarea Curții Contituționale în cazul Koveși.
Tudorel Toader, consideră că modul în care acționează președintele Iohannis reprezintă „cel mai periculos precedent pentru statul de drept”, informeaza Agerpres.
„În lunga mea experiență în sistemul judiciar, cred că ceea ce face președintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că este prima dată când un demnitar de rang înalt, să nu spun la cel mai înalt nivel, pune în discuție respectarea și aplicarea Legii fundamentale, aplicarea și respectarea unei decizii a Curții Constituționale”, a declarat Toader, miercuri, la un post de televiziune.
În opinia sa, în cazul nerespectării deciziei CCR se va ajunge la un diferend între puterile statului, care vor trebui să găsească soluții de rezolvare.
„Ministrul Justiției reprezintă o autoritate în sens constituțional, dar de data aceasta nerespectarea Constituției capătă dimensiunea unui diferend de rang constituțional între puterile statului și puterile statului urmează să caute soluția acestei nerespectări a deciziei", a precizat Toader.
Întrebat dacă rolul CSM în revocarea procurorilor de rang înalt a fost diminuat în urma deciziei CCR, ministrul Justiției a răspuns: „CSM are rol consultativ, avizul pe care îl dă e un aviz consultativ, ceea ce înseamnă că rolul CSM nici n-a crescut, nici n-a scăzut”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis Tudorel Toader
Subiecte: Anchete DNA Revocarea lui Koveși Statul de drept
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR) DNA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)