Tudorel Toader explică decizia de a nu cere revocarea lui Kovesi și Lazăr: Niciodată nu s-a recurs la alte pedepse, altele decât remediile pentru a se preveni pe viitor
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat luni seară decizia de nu cere revocarea din funcție a procurorul general Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în ciuda raportului extrem de critic la adresa DNA pe care l-a făcut după decizia CCR care a sesizat un conflict juridic de natură constituțională pe dosarul ce investiga emiterea ordonanței de urgență 13.
„Vreți să mă puneți într-o relație sensibilă cu foștii colegi. În prima zi de mandat ca ministru al Justiției am avut onoarea ca prim-ministrul să mă solicite să reprezint guvernul în fața CCR, pledând pentru existența unui conflict juridic de natură constituțională, pentru faptul că respectivul conflict a fost declanșat de către procurori prin ancheta cu privire la circumstanțele adoptării OUG 13. Dacă eu am pledat în fața Curții, dacă decizia Curții a fost în sensul susținerilor mele, evident că eu ca jurist, ca fost judecător, apreciez consistența argumentelor care au stat la baza deciziei.
Din păcate, nu este prima dată când o putere intră în zona de competență legală, constituțională a altei puteri. Poate a fost și mai grav. Nu am putea să mă declar încântat, dar perioada în care am fost judecător la CCR a fost perioada în care s-au adus în fața Curții cele mai multe astfel de momente. Curtea din care făceam si eu parte a dat aceleași trei direcții: a constatat conflictul, a dat cauza și a dat direcția pentru a nu se mai întâmpla. Niciodată nu s-a recurs la alte pedepse, altele decat remediile pentru a se preveni pe viitor", a afirmat Tudorel Toader la Antena 3.
Întrebat dacă această situație este una corectă, ministrul a răspuns: „Da, pentru că la rândul ei Constituția a suferit în cei 25 de ani numeroase interpretări, dezlegări. (...) Conflictele nu se nasc niciodată între persoane fizice. Se pot genera numai între autorități. Dacă în acele circumstanțe în care se naște un confict apar fapte de natură individuală cu caracter penal, poate să atragă răspunderea penală. CCR nu aplică sancțiuni, nu judecă ca să stabilească formele răspunderii. Judecă în abstract și spune dacă conduita unei autorități intră în conflict cu atribuțiunile altei autorității".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Augustin Lazăr Laura Codruța Kovesi Tudorel Toader
Subiecte: Binomul SRI DNA
Organizații: DNA Ministerul Justiției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)