Un bust al domnitorului Ștefan cel Mare, ținut peste 20 de ani într-un garaj al Primăriei Tecuci, a dispărut misterios. Sculptura avea aproape 3 metri și 1.500 de kilograme
Un bust al domnitorului Ștefan cel Mare a dispărut din depozitul Primăriei din Tecuci. Sculptura din bronz avea aproape 3 metri și 1.500 de kilograme, fiind sculptată în 2004 la comanda Primăriei Tecuci. Bustul a stat peste 20 de ani într-un garaj pentru că municipalitatea nu îi găsiseră locul perfect, relatează Evenimentul Zilei.
„A venit și a zis că să-l recondiționeze, să-l ducă să-l mute la alt centru”, a povestit paznicul depozitului. Întrebat dacă știe cine erau acele persoane, dacă s-au recomandat, paznicul și-a amintit că au spus că sunt de la Casa de Cultură.
„Îmi aduc perfect aminte că ce era atunci, este și acum, adică statuia nu era, pentru că cu siguranță mi-ar fi sărit în ochi”, a declarat Mircea Lupașcu, consilier la Primăria Tecuci.
„Nu aveam eu de unde să știu că aici trebuie să fie o statuie. Eu am trecut să văd ce există în depozitele astea și nu era, cu siguranță nu era”, a susținut consilierul.
„Este totuși un bust de 2,80 metri, are o tonă jumate, nu-l puteau lua doi oameni cu brațele, trebuia să aibă un elevator, o remorcă mare, o macara, ceva”, a relatat Eugen Pelin, consilier local la Primăria Tecuci. „Organele de cercetare sper să-și facă datoria și să găsim cât mai repede vinovatul, dar și bustul, pentru că este o rușine pentru noi, tecucenii”, a adăugat consilierul.
Responsabilii au depus și plângere la poliție, dar nimeni nu știe unde a dispărut statuia, amintește sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Ștefan cel Mare și Sfânt
Locații: Tecuci
Subiecte: furt
Organizații: Primăria Tecuci
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)