Valentin Boeru: Cât mai acceptăm minciuna în nebunia Covid?
Ceva nu este în regulă. Undeva, cineva minte și nu cred că o face dezinteresat. Dacă la mijloc nu sunt interese imense, peste capul nostru, despre care vom afla foarte târziu sau deloc, poate că sunt banii. Mulți. Foarte mulți. Nu ni-i putem imagina la cât de mulți sunt. Nu știm a-i scrie, și nici a-i citi. Și o mare minciună care ne tăvălește prin spaimă și ne îngheață gândirea și reflexele.
Până aseară, nimeni din România nu știa că au existat peste 16.600 de reacții adverse la vaccinare. Abia după ce o televiziune a dat lucrurile în vileag, a ieșit Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare, să spună adevărul. Adevărul lui.
Nimeni nu bagă mâna în foc dacă este o realitate care nu a mai putut fi ascunsă, sau a fost doar o formă de a calma lucrurile. Unduitor, colonelul a recurs la aceeași tactică de învăluire. Procente, termene de raportare, cazuri cu denumiri pe care nici 1 la sută nu le-au priceput, agenții unde se raportează acestea, într-un cuvânt rețeta exactă prin care să nu devoaleze lucrurile ascunse, de fapt. O aiureală de cap perfectă. Era cu mult mai simplu să se spună că au murit atâți și că au fost afectați grav sau poate mai ușor atâți. Câtă vreme nu se întâmplă asta, e o minciună prin omisiune.
Presa străină abordează subiectul Covid cu mai multă lejeritate și mai mult curaj.
„Vaccinurile Covid cu ARNm pot da complicații la inimă” sau „Cea mai mare minciună: eradicarea pandemiei prin vaccinare – Dr. Mark Sircus” (www.activenews.ro).
Sunt lucruri care trebuie știute de toată lumea, nicicum să fie ascunse. De ce Valeriu Gheorghiță, Raed Arafat sau alți susținători fanatici ai vaccinării nu au curajul să vorbească despre temele acestea delicate? Ce este în spate și nu trebuie să știm, deși subiectul ne privește pe toți? Se miră autoritățile de ce românii nu se înghesuie la vaccinare?
De ce ar da năvală, când politica de până acum a fost ascunderea adevărului? Câtă încredere să ai când încă se raportează morții de anul trecut? Și nu se raportează, ci se REPORTEAZĂ. Unde au fost ținuți până acum, în ce registre și cui au folosit?
Ce socoteli s-au făcut pe seama lor și a noastră? Ce îi oprește pe Gheorghiță, Arafat, Cîțu și Iohannis să spună adevărul și despre cum am murit până acum, și cum o să murim de aici înainte, chiar dacă ar fi să ne vaccinăm de 20 de ori pe zi? Avem dreptul să știm asta, căci nu ne aflăm în proprietatea statului ca niște bunuri oarecare.
Articol preluat din Ziarul Național
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Persoane: Raed Arafat Valeriu Gheorghiță
Subiecte: ARN mesager Covid-19
Organizații: Ministerul Sănătății OMS
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)