Vicepreședintele Academiei de Științe Medicale: ”Pandemia este o sursă foarte bună de profit pentru cei care produc vaccinuri și cred că la nivel mondial s-a hotărât cine și cum își împarte acest profit”
Vicepreședintele Academiei de Științe Medicale, Virgil Păunescu, a declarat colegilor de la Ziarul Național că producătorii de vaccinuri nu au niciun interes ca pandemia să se sfârșească, întrucât, aduce profituri uriașe.
”Deocamdată, la nivel mondial, nu întrevăd nicio soluție. Marii producători de vaccinuri se învârt în jurul acelorași țări care sunt dispuse să plătească. Și, mai mult, de atât, nu văd nicio intenție de a trece la generația a doua de vaccinuri, pentru că generația a doua de vaccinuri ar fi însemnat o protecție pe termen mult mai lung și profituri mult mai mici. Și atunci se mențin vaccinurile astea până când nu o să mai vrea nimeni să se vaccineze. Firmele producătoare sunt în logica profitului, în mod evident. Pandemia este o sursă foarte bună de profit pentru cei care produc vaccinuri și cred că la nivel mondial s-a hotărât cine și cum își împarte acest profit. Și nu au de gând să treacă la generația a doua de vaccinuri pentru că mai sunt fraieri suficienți care să cumpere generația întâi și să vaccineze de sute de ori populația”, a precizat Păunescu.
”Contează însă foarte mult care va fi reacția populației, pentru că populația ajunge la un moment dat la un grad de saturație, neîncredere, dezinteres față de aceste lucruri. Iar conflictul mocnește, între dorința guvernamentală de a face ceva cu cantitatea uriașă de vaccinuri pe care au cumpărat-o și pentru care nu au nicio explicație și populația care nu mai are chef să fie consumatoare de vaccinuri doar pentru că s-au cumpărat. Probabil că este un business bun, ăsta cu vaccinurile, de vreme ce s-au achiziționat atât de multe doze, iar în toată Europa există un interes pentru vaccinare cam la 30%, în SUA la fel, că nu s-a atins ținta de 200 milioane, sunt la o sută de milioane de oameni vaccinați și populația nu dă buzna”, a mai adăugat vicepreședintele Academiei de Științe Medicale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Virgil Păunescu
Locații: România
Subiecte: Contracte Secrete Vaccinuri
Organizații: AstraZeneca Moderna Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)