Xi Jinping se întâlnește cu Vladimir Putin, la scurt timp după ce Taiwanul a raportat că forțele aeriene chineze pregătesc cea mai mare incursiune din istorie
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta înainte de sfârșitul anului, a anunțat luni agenția de presă de stat rusă TASS, fără a oferi detalii despre momentul sau formatul discuției, scrie Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cele două părți vor face publice detaliile în timp util.
Sursa citată mai informează că șaptezeci și unu de avioane ale forțelor aeriene chineze, inclusiv avioane de vânătoare și drone, au intrat în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului în ultimele 24 de ore, a declarat luni guvernul insulei, aceasta fiind cea mai mare incursiune raportată până în prezent.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Vladimir Putin Xi Jinping
Subiecte: Taiwan vs China
Organizații: Armata Chinei Armata Rusiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)