Florin Cîțu a fost pus sub urmărire penală în Dosarul Achiziției de Vaccinuri anti-COVID
Procurorii DNA au decis să-l pună oficial sub urmărire penală pe fostul premier al României, Florin Cîțu, în ”Dosarul Vaccinurilor”.
Procurorii DNA au decis să-l pună oficial sub urmărire penală pe fostul premier al României, Florin Cîțu, în ”Dosarul Vaccinurilor”.
Fostul premier a făcut o gaură de 1 miliard de euro la cererea Ursulei von der Leyen.
Ana Morodan, cunoscută în lumea mondenă drept "contesa digitală", a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Chemați în justiție să răspundă în solidar pentru etichetarea ca "teroriști" și amenințarea fățișă a celor care aveau o altă părere decât ei pe tema măsurilor luate în pandemie, inclusiv pe tema vaccinării, Guvernul și fostul prim-ministru
Surpriză (vorba vine): NICI UNA DINTRE APRECIERILE SUB FORMĂ DE INIMĂ la postarea despre Colectiv NU VIN DIN ROMÂNIA! Ci, după cum am spus, din țări islamice, comuniste sau din fosta URSS. Cîțu e chiar premierul Potemkin care își muta adulatorii din sat în sat, pentru Klaus cel Mare
Sper ca rândurile mele, așa modeste cum sunt, sa poată aduna o ceata cât mai mare și într-o bună zi, atunci, păzea, Doamne!
Raed Arafat a fost întrebat, miercuri seară, dacă, după demiterea Guvernului, s-a gândit vreo clipă să își dea demisia, relatează Mediafax. „Eu sunt secretar de stat. Sunt numit de primul-ministru. Primul ministru când consideră poate să mă demită. Dacă consideră poate să mă țină”, a răspuns Arafat
Alexandra Georgiana Văcaru este noul prefect al Capitalei, numirea fiind făcută în prima ședință a guvernului interimar Cîțu,
Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) evaluat pozitiv luni de Bruxelles, să pună în vigoare, până cel târziu în ultimul trimestru din 2023, un cadru legislativ de decarbonizare a sectorului de încălzire și răcire
Certificatul verde se impune în localitățile care au depășit incidența COVID de 3 la mie. Decizia a fost luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, astăzi, 16 septembrie.
Dragi compatrioți... așa un „turkish delight”, bogat și cu un impresionant moț deasupra, nu puteau face guvernanții noștri nici dacă și-ar fi propus... adică, zic, dacă și-ar fi propus, tot s-ar fi scremut puțin, tot ar fi avut frământări
Ilie Bolojan este numele vehiculat de USR pentru funcția de premier. Prezent la Digi24, Dan Barna a declarat că așteaptă în continuare demisia de onoare a lui Florin Cîțu, iar pe lista de posibili înlocuitori se află fostul primar al Oradiei, Ilie Bolojan
Observăm, că sub pretextul binelui poporului, ați depus o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern. Nu este necesar să așteptăm să o citiți în Parlament. Știm toți ce veți susține: că vă doare de noi, poporul.
Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, a fost cel care a anunțat, la finalul ședinței Biroului Național, că formațiunea din care face parte va vota o moțiune de cenzură. ActiveNews a scris despre încercările de a se desființa
Proaspătul ales ministru al finanțelor, Dan Vîlceanu, nu știe cât este salariul minim ”în mână”
Florin Cîțu vine, politic, din neant, dar pare, de fapt, să fi fost tot timpul dirijat direct sau „în orb” (o presupunere generoasă !) de SIE, Serviciul de Informații Externe. Florin Cîțu a fost introdus în mediul financiar în 2005, prin GEA (Grupul de Economie Aplicată), de Daniel Dăianu (doar?) fost ofițer SIE
StiriSuceava.net a anunțat că a descoperit ceva valoros în arhivele publicațiilor din Statele Unite, și anume, o relatare a ziarului local The Aimes Tribune, din 4 decembrie, despre arestarea lui Florin Cîțu în statul american Iowa, care, la acea vreme, avea 28 de ani
Să zicem că_Cîțu ar avea de semnat acte oficiale în SUA sau cu entități rezidente în SUA. Nu poate. Are cazier penal.
Conform ultimului anunț al premierului Cîțu, Alexandru Nazare va fi revocat din funcția de Ministru al Finanțelor, pe fondul unui război intern din partid, între Florin Cîțu și Ludovic Orban.
El se luptă pentru obținerea președinției istoricului PENELEU. El dă din coate să ajungă ăl mai mare peste brătieni, din moment ce s-a trezit și ăl mai mare dregător din România fără ca să-l recomande ceva pentru o astfel de funcție. Dar, pentru că s-a-ntâmplat, acum el crede cu tărie în steaua proprie.
Noul guvern de dreapta condus de Florin Cîțu intră în istorie: este primul Executiv care ignoră total Biserica Ortodoxă
Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliții de guvernare s-au reluat sâmbătă, după ce, în ajun, a fost decisă nominalizarea lui Florin Cîțu pentru postul de premier și au fost împărțite cele 18 ministere din cadrul Executivului
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu este propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de premier al României, susțin
Biroul Executiv al PNL a votat vineri lista Cabinetului condus de premierul desemnat Florin Cîțu și programul de guvernare al viitorului Executiv.