Trans-câinii
În Berlin, 1000 de inși care se identifică drept câini au participat la o minunată paradă în care își cer drepturile de transpecie. Cu lătrat și hăuit câinesc, desigur.
În Berlin, 1000 de inși care se identifică drept câini au participat la o minunată paradă în care își cer drepturile de transpecie. Cu lătrat și hăuit câinesc, desigur.
„Propagandiștii criminali de război ai Rusiei vor fi cu toții vânați și se va face dreptate, în timp ce noi, în Ucraina, suntem conduși în această misiune de credința în Dumnezeu, libertate și eliberare completă.” - Transsexualul Cirillo,
Poliția a returnat articole de îmbrăcăminte ale unei creatoare de modă tanzaniene, pe care l-a recuperat în timp ce executa un mandat de percheziție în casa fostului funcționar al Departamentului de Energie (DOE), Sam Brinton, din administrația Biden
"I-am spus că nu sunt competent, dar că vă pot îndruma. Pot să vă îndrum către servicii care vă pot îngriji mai bine. Dar după ce i-am spus asta, lucrurile au luat-o razna", a declarat ginecologul Victor Acharian pentru Euronews.
Un transsexual ucrainean din Statele Unite este acum purtător de cuvânt oficial al Forțelor de Apărare Teritorială ale Forțelor Armate Ucrainene, anunță publicația americană Newsweek și publicația ucraineană Kyiv Post, preluate de Știripesurse.
„De când s-a născut, concursul meu a prevăzut în regulamentul său precizarea conform căreia trebuie să fii femeie de la naștere.”, a adăugat Mirigliani, potrivit Il Primato Nazionale.
Un bărbat biologic, Rikkie Kolle, în vârstă de 22 de ani, a fost ales Miss Olanda 2023. Este primul transgender care obține acest titlu, potrivit Știripesurse.
În numeroase jurisdicții ale „comunității internaționale”, drepturile părinților de a-și ocroti în deplină libertate copiii și de a beneficia de exclusivitate în adoptarea unor decizii importante referitoare la sănătatea ori integritatea lor au fost nesocotite în repetate rânduri:
Mai multe lucruri au devenit clare în urma atacului armat de la școala din Nashville, în care au fost ucise șase persoane. Ucigașul este o femeie bolnavă mintal, Audrey Hale, care a vizat o școală creștină și a ucis copii creștini pentru că este membră a comunității LBGT și îi considera pe creștini dușmanii ei.
Consiliul Mondial de Atletism a interzis joi accesul sportivilor transsexuali în competițiile internaționale de atletism. În două decizii, grupul a adoptat aceleași reguli ca și înotul anul trecut, hotărând să interzică accesul sportivilor care au trecut de la masculin la feminin și au trecut prin pubertate masculină, potrivit Associated Press.
Transsexualul Fabrizio Petrillo, devenit „Valentina”, în vârstă de 50 de ani, a bătut recordul probei feminine de 200 de metri al categoriei de vârstă 50-54 de ani din cadrul Campionatului Național Masters de sală al Italiei.
Philip zis „Pippa” face frecvent prezentări la o serie de evenimente și conferințe de amploare, cum ar fi Women of The Square Mile, Diversity in Technology, precum și prezentări în locații care variază de la alte corporații până la camere ale parlamentului
Președintele ugandez Yoweri Museveni a făcut aceste remarci în timpul unui discurs în fața parlamentului, în care s-a îndepărtat de la punctele de discuție așteptate pentru a aborda imperialismul cultural al Occidentului care promovează doctrinele LGBT
Membrii Sinodului eterodox german Way au aprobat un text prin care se solicită diaconi femei. Totodată, membrii Sinodului german eretic au votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea unui document în favoarea ideologiei de gen.
Cel de-al doilea front pe care generalii turbo-globalismului l-au deschis împotriva copilăriei ca stare de grație, de frumos și de speranță, țintește tocmai esența acesteia: puritatea, candoarea și inocența. Este frontul deschis în urmă cu câțiva ani
Nenea/tanti și-a dorit să patineze. Din nou, cine suntem noi să judecăm? O zână, un zân sau altcineva au decis că-l pot ajuta. Pe nenea. Care vrea să fie tanti. Așa ne-a fost dat să vedem niște imagini bizare, cu un nene în rochiță chinuindu-se să alunece pe gheață, într-o importantă competiție.
Parlamentul finlandez a votat miercuri cu 113-69 voturi în favoarea autorizării persoanelor transsexuale de a-și schimba sexul legal prin autodeclarare.;Această țară; este a treia care a luat o astfel de decizie, după Spania și Scoția
Numărul bărbaților care trec la sexul feminin, pentru a fi plasați în închisorile pentru femei din Scoția a depășit Anglia și Țara Galilor, după ce Isla Bryson - unul dintre bărbații care se pretinde femei a fost condamnat ieri pentru viol repetat
Rishi Sunak va bloca controversata legislație a lui Nicola Sturgeon privind identitatea de gen pentru a nu deveni lege, s-a confirmat în această seară. Într-o mișcare fără precedent, prim-ministrul va împiedica ca legislația din Holyrood să primească aprobarea regală
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au publicat un „instrument de evaluare" pentru profesori și administratori de școli pentru a măsura angajamentul lor față de „incluziunea LGBTQ"
O profesoară creștină de la o școală publică a intentat un proces federal împotriva fostului său angajator
S-a strigat „Rușine” în Parlamentul scoțian aseară, când deputații au votat pentru a permite violatorilor și prădătorilor sexuali violenți să se autoidentifice ca femei
O mână de persoane numite politic de administrația Biden au lucrat anterior pentru grupuri proeminente cu iz progresist, inclusiv Planned Parenthood
J.K. Rowling a descris proiectul de lege al SNP privind reforma recunoașterii de gen ca fiind „cel mai mare atac asupra drepturilor femeilor și fetelor scoțiene"
Proprietarul mărcii de păpuși American Girl, gigantul jucăriilor Mattel, a refuzat să explice de ce compania a publicat o carte care promovează blocantele pentru pubertate
Fosta senatoare USR Florina Presadă a devenit noua directoare executivă a organizației ACCEPT, militantă pentru homosexualism, lesbianism, bisexualism, trisexualism și alte inițiale pe care nu le înțelegem.
Influencerul britanic Oli London, care s-a transformat într-o femeie coreeană la începutul acestui an, a declarat că acum se transformă din nou într-un bărbat britanic
Oferim ultima parte a unei analize excelente apărute pe Revolver News, care detaliază modul cum s-a schimbat industria modei în America de-a lungul timpului, pentru a distruge complet ideea de feminitate și eleganță, odată ce curentul progresist a luat un avânt tot mai îndârjit împotriva creștinismului și a valorilor tradiționale.
JK Rowling a acuzat-o pe Nicola Sturgeon că „a călcat strâmb" drepturile femeilor și a declarat că primul ministru va fi trasă la răspundere personal
Este extraordinar. Pentru că noi suntem o țară intolerantă, noi suntem o țară cu un model cultural care are mari prejudecăți vizavi de minoritățile sexuale. Și indiferent dacă tu ai fi straight sau orice altceva, mie mi se pare important ca tu să fii aici cât mai mult.
Poliția a îndepărtat un grup de lesbiene de la un marș al homosexualilor din Cardiff, după ce un ofițer a fost filmat în timp ce le spunea femeilor care au o atitudine critică față de disforia de gen să se dea la o parte din cauza unei „confruntări” cu un marș homotranssexual și susținătorii acestuia
Pe lângă respingerea sexului biologic ca fiind un „fals” inventat pentru a „consolida supremația albă”, cursul contestă termenii „depășiți” de „bărbați biologici” și „femei biologice” și chiar pe aceia de „cu corp de bărbat” și „cu corp de femeie”.
O instanță din Spania i-a acordat unui copil în vârstă de 8 ani dreptul de a-și schimba „Genul” pe certificatul de naștere, susținând că micuțul are suficientă maturitate pentru asta.
Ricci Tres, care provine din Los Angeles, a câștigat titlul feminin și un premiu de 500 de dolari, în timp ce Shiloh Catori, în vârstă de 13 ani, din Tampa, Florida, s-a clasat pe locul al doilea, luând 250 de dolari.
Administrația
Biden a dat recent publicității noile sale politici din
penitenciare pentru condamnații transgender.
Lupta celor doi candidați pentru șefia partidului se ascute în PNL. În timp ce promotorul educației sexuale și închizătorul de biserici Ludovic Orban se declară, mai nou, tradiționalist și suveranist, progresistul Florin Cîțu își pune un consilier guvernamental să obțină articole de la un transsexual
Celebra revistă Sports Illustrated, care prezintă de ani de zile cele mai frumoase femei ale lumii pe copertă a ales pentru luna aceasta, pentru prima oara în istoria nefastă a acestui secol, un bărbat care se crede femeie (foto)
Scriitoarea J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter” se declară îngrijorată de explozia uriașă de femei tinere care doresc să își schimbe sexul și
Parlamentul Ungariei a votat proiectul de lege propus de Guvern, care pune capăt recunoașterii legale a persoanelor trans și care definește sexul
Legea administrației Obama, care prevede că instituțiile de învățământ publice pot permite elevilor și studenților transsexuali