Cei doi frați care l-au ucis în sediul Poliției pe șeful de post din Vișeu de Jos au fost condamnați la închisoare pe viață
Gheorghe Nistor avea 48 de ani și doi copii.
Gheorghe Nistor avea 48 de ani și doi copii.
Potrivit Raportului, Stan Eugen era cunoscut ca fiind „șoferul lui șefu’”, acesta desfășurându-și activitatea numai împreună cu șeful său nemijlocit cms. șef Rene Vornicu.
La „Oman Desert Marathon”, unde s-au înscris 100 de alergători, dar doar 90 au terminat cursa, polițist român s-a clasat pe locul 23.
Despescu a prezentat un raport în care spunea că poliția va combate și va preveni agresiunile sexuale (și) prin achiziționarea unor maieuri antiglonț.
În această zonă a sectorului 5, în 2009 și 2010, s-au comis trei infracțiuni asupra minorilor, toate având un mod de operare similar. Într-unul din dosare, s-a stabilit deja că ADN-ul găsit la locul faptei îi aparține lui Eugen Stan
De ce Poliția Capitalei, care avea dovezi cu imaginea agresorului încă din octombrie 2012, dar și ADN-ul acestuia, nu a reușit identificarea și prinderea lui mai devreme?
„Îmi plac oamenii care dau mai mult decât cer. Îmi place omul cu frână, cu disciplină în el”, spune Florin Șinca.